Sodiu urinar

Sodiu urinar

Dintre electroliții măsurați în sânge, sodiul (Na) are cea mai mare concentrație. Este principalul cation în lichidul extracelular. Sodiul joacă un rol important în echilibrul acido-bazic și în funcția neuromusculară. Acesta menține o relație inversă cu nivelul de potasiu din sânge. De obicei, organismul utilizează ceea ce este necesar din aportul de sodiu din dietă, iar excesul este excretat în urină. Acest echilibru este reglementat de mai multe mecanisme. Orice problemă cu oricare dintre mecanismele de reglare poate provoca niveluri anormale de sodiu în sânge. Aceste mecanisme includ producerea de hormoni care cresc (peptida natriuretică) sau scad (aldosteronul) eliminarea sodiului în urină și producerea hormonului antidiuretic (ADH) care previne pierderea de apă. Un alt mecanism este setea. Atunci când nivelul de sodiu crește în sânge, se creează setea, iar aportul de apă care rezultă ajută la revenirea Sodiului la nivelul sângelui.

Concentrația de sodiu din sânge este strâns legată de echilibrul fluidelor corporale și, de fapt, concentrația sa stimulează rinichii să compenseze modificările în echilibrul fluidelor corporale. De exemplu, pe măsură ce apa din organism crește, concentrația de sodiu scade. Acest lucru stimulează rinichii să compenseze prin retenție de sodiu și excreție de apă. Acest proces se realizează prin acțiunea aldosteronului. În cazul în care apa din organism scade, concentrația de sodiu din sânge crește. Acest lucru activează secreția hormonului antidiuretic, ceea ce duce la retenția de apă.

Sodiul din sânge este măsurat atunci când pacientul prezintă simptome de dezechilibru al sodiului sau tulburări asociate cu niveluri anormale de sodiu. Starea de niveluri reduse de sodiu în sânge se numește hiponatremie. Semnele acestui dezechilibru includ letargie, confuzie, crampe abdominale, anxietate, oligurie, puls rapid și slab, cefalee, sensibilitate redusă a pielii, tremor, convulsii și, eventual, comă. Hipernatremia este o afecțiune în care nivelul de sodiu din sânge este peste nivelul normal. Semnele acestui dezechilibru includ mucoase uscate, febră, sete și anxietate.

Interpretări posibile ale valorilor patologice

Creștere (hipernatremie): Insuficiență cardiacă congestivă, boala Cushing, deshidratare, diabet zaharat, transpirație, diaree, hiperaldosteronism, hipertensiune arterială, hipokaliemie, toxicitate salicilată, toxinemie, sindromul vărsăturilor. Medicamente: ACTH, androgeni, ampicilină, calciu, carbenicilină, carbenoxolonă, clonidină, corticosteroizi, diazoxid, estrogeni, gama-hidroxibutirat (GHB), guanetidină, lactuloză, manitol, metoxifluran, metildopa, mineralocorticoizi, contraceptive orale, oxifenbutazonă, fenilbutazonă, alcaloizi, reserpină, bicarbonat de sodiu, tetraciclină. Remedii pe bază de plante sau naturale care includ lemn dulce.
Scădere (hiponatremie): Boala Addison, insuficiență suprarenală, toxicitate cu aminoglicozide, ascită în insuficiență cardiacă, obstrucție intestinală, arsuri, paralizie cerebrală, insuficiență renală cronică, ciroză hepatică, hiperosmotilitate plasmatică, hipertermie, hipofosfatemie, hipotensiune arterială, hipotiroidism, histerectomie, malabsorbție, malnutriție, meningită, acidoză metabolică, mixoză, sindrom nefrotic, hiperhidratare, durere (durere abdominală), puncție, ileus paralitic, polidipsie psihogenă, pielonefrită (cronică), hipertensiune renală, sigmoidoscopie, diaree, sindrom de secreție inadecvată a hormonului antidiuretic, toxinemie, sindrom de șoc toxic, vărsături. Medicamente: aminoglutetimidă, clorură de amoniu, amfotericină B, carbamazepină, clorpropamidă, cisplatin, clorpropamidă, ciclofosfamidă, diuretice (bucla: acid etiacrinic și furosemid, manitol osmotic, tiazidă: hidroclorotiazidă), fosinopril, heparină, laxative, miconazol, AINS (AINS), oxitocină, spironolactonă, sulfoniluree, tolbutamidă, antidepresive triciclice, acid valproic, vasopresină, vincristină