58,00 lei
Antitrombina este un membru al superfamiliei inhibitorilor de serin protează (serpin). Este principala serpină anticoagulantă plasmatică care mediază inactivarea enzimelor procoagulante serin protează, în principal a trombinei și a factorilor de coagulare Xa și IXa.
Heparina și anumiți alți glicozaminoglicani naturali sporesc în mod semnificativ activitatea anticoagulantă a antitrombinei (de aproximativ 1000 de ori) prin furnizarea unui șablon pentru a cataliza formarea de complexe inactive, legate covalent, de serin protează și antitrombină, care sunt ulterior eliminate din circulație. Antitrombina este mediatorul activității anticoagulante a heparinei.
Gena antitrombinei de pe cromozomul 1 codifică o glicoproteină cu o greutate moleculară de aproximativ 58.000 Da care este sintetizată în ficat și este prezentă într-o concentrație plasmatică relativ mare (aproximativ 2,3 mcmol/L). Timpul de înjumătățire biologică a antitrombinei este de 2 până la 3 zile.
Deficitul ereditar de antitrombină, o afecțiune autosomal dominantă relativ rară, produce o diateză trombotică (trombofilie).
Indivizii cu deficit ereditar de antitrombină sunt de obicei heterozigoți, cu rezultate ale activității antitrombinei plasmatice de aproximativ 40% până la 70%. Acești pacienți se manifestă în primul rând prin tromboembolism venos (tromboză venoasă profundă și embolie pulmonară ) cu potențial de apariție încă din adolescență sau la vârsta adultă tânără.
Mai mult de 100 de modificări genetice diferite au fost identificate de-a lungul genei care produc fie defectele de tip I, mai frecvente (activitate antitrombină și antigen scăzut), fie defectele de tip II, mai rare (proteină disfuncțională cu activitate scăzută și antigen normal). Deficitul homozigot de antitrombină pare a fi incompatibil cu viața.
Incidența deficitului ereditar de antitrombină este de aproximativ 1:2000 până la 1:3000 în populația generală, deși deficitul minor (activitate antitrombină =70%-75%) poate fi mai frecvent (aproximativ 1:350-650).
În populațiile cu trombofilie venoasă, aproximativ 1% până la 2% dintre indivizi au deficit de antitrombină.
Dintre tulburările trombofilice ereditare recunoscute (inclusiv deficiențele proteinelor C și S, precum și proteina C activată -rezistență [varianta factor V Leiden]), deficitul de antitrombină poate avea cea mai mare penetranță fenotipică (risc mai mare de tromboembolism venos).
Tromboza arterială (de exemplu, accident vascular cerebral, infarct miocardic) a fost ocazional raportată în asociere cu deficitul ereditar de antitrombină.
Deficitul ereditar al activității antitrombinei poate apărea, de asemenea, din cauza glicozilării defectuoase a acestei proteine la persoanele cu sindroame glicoproteice cu deficit de carbohidrați (CDGS). Evaluarea activității antitrombinei poate fi utilă ca adjuvant în diagnosticul și managementul CDGS.
Deficitul dobândit de antitrombină este mult mai frecvent decât deficitul ereditar.
Deficitul dobândit poate apărea din cauza:
-terapia cu heparină (catalizează consumul de antitrombină).
-Coagulare intravasculară și fibrinoliză , coagulare intravasculară diseminată , sau alte coagulopatii de consum
-Boală hepatică (sinteză diminuată și/sau consum crescut) sau cu sindrom nefritic (pierdere de proteine urinare)
-Chimioterapie cu L-asparaginază (scăderea sintezei)
-Alte afecțiuni
În general, implicațiile clinice (risc trombotic) ale deficitului de antitrombină în aceste afecțiuni nu sunt bine definite, deși înlocuirea antitrombinei în coagularea intravasculară diseminată severă/coagularea intravasculară și fibrinoliza este în curs de evaluare. Dozarea activității antitrombinei poate avea valoare diagnostică sau prognostică în unele stări deficitare dobândite.
VALORI DE REFERINȚĂ
Valori normale: 80-130%
Nou-născuții normali, născuți la termen, au niveluri mai scăzute (> sau =35-40%) care ating valori normale până la vârsta de 90 de zile. Nou-născuții prematuri (30-36 săptămâni de gestație) au niveluri mai scăzute care ating valori normale până la vârsta de 180 de zile.
INTERPRETARE
Deficiențele de antitrombină datorate unor cauze ereditare sunt mult mai puțin frecvente decât cele datorate unor cauze dobândite (vezi Informații clinice). Diagnosticul deficitului ereditar necesită o corelație clinică, cu perspectiva testării repetate (inclusiv a testării antigenului antitrombinei) și studii familiale (cu consiliere adecvată). Testele de diagnosticare bazate pe ADN pot fi utile, vezi ATNGS / Deficiența de antitrombină, gena SERPINC1, secvențiere de generație următoare, variază.
Semnificația clinică (risc trombotic) a deficitului dobândit de antitrombină nu este bine stabilită, dar informațiile acumulate sugerează un posibil beneficiu al terapiei de substituție a antitrombinei în situații atent selecționate(4).
Deficitul de antitrombină, dobândit sau congenital, poate contribui la fenomenul de “rezistență la terapia cu heparină” (necesitatea unor doze de heparină mai mari decât cele așteptate pentru obținerea unor răspunsuri terapeutice de anticoagulare). Cu toate acestea, ea poate avea mai des o altă fiziopatologie, cum ar fi creșterea “în fază acută” a factorului VIII de coagulare sau a proteinelor plasmatice de legare a heparinei.
Creșterea activității antitrombinei are o semnificație hemostatică necunoscută. Inhibitorii direcți ai factorului Xa, rivaroxaban (Xarelto), apixaban (Eliquis) și edoxaban (Savaysa) pot ridica în mod fals activitatea antitrombinei și pot masca un diagnostic de deficit de antitrombină.
ATENȚIONĂRI
Rezultatul funcțional al antitrombinei este afectat de:
-Heparină (nefracționată sau cu greutate moleculară mică) >4 U/mL
-Alfa-1-antitripsină >4 mg/mL
-Alfa-2-macroglobulină >10 mg/mL
-Cofactor II al heparinei >4 U/mL
-Hemoglobină >500 mg/dL
-Bilirubină >40 mg/dL
-Trigliceride >2300 mg/dL
Tratamentul cu heparină poate scădea temporar activitatea antitrombinei plasmatice în intervalul anormal.
Surse:
Nu se percep taxe aditionale de recoltare.
