Description
Transmisia bolii se realizează pe cale fecal-orală, fiind favorizată de condițiile sanitare necorespunzătoare și de consum de apă sau produse alimentare contaminate, însă au fost raportate și cazuri de transmitere pe cale sexuală, la homosexuali.
Virusul se replică la nivelul ficatului, este excretat prin bilă și ajunge în materiile fecale, unde se elimină. Perioadă de incubație este în medie de 28-30 de zile.
Majoritatea infecțiilor apărute la copii sunt inaparente în aproximativ 80% din cazuri, iar dacă apar simptome, manifestările sunt de gravitate medie. Doar un procent de 1% din totalul pacienților pot avea o evoluție severă, care poate ajunge la hepatite fulminante, cu insuficiență hepato-renală sau chiar la deces.
Este important de reținut că hepatita A nu se cronicizează, iar virusul nu persistă în organism.
Anticorpii care apar sunt protectori, determinarea acestora fiind utilizată de obicei pentru punerea în evidență a unei expuneri anterioare a organismului la virusul hepatitei A. De asemenea, se poate aprecia imunizarea postvaccinare.
Anticorpii IgM apar primii și sunt utilizați pentru diagnosticul de hepatită acută cu virus A. Aceștia se dezvoltă odată cu simptomele bolii, ating nivelul maxim în prima lună de boală, devenind nedetectabili după aproximativ 6 luni. Anticorpii IgG apar după cei de tip IgM, în timpul perioadei acute a bolii și de obicei vor rămâne detectabili pe tot parcursul vieții. Testarea acestora se poate realiza și postvaccinare, la aproximativ 2 săptămâni.