Description
Screening test de rezistenta la lamivudina, adefovir and entecavir.
Infecțiile cronice cu virusul hepatitei B sunt o problemă majoră de sănătate publică la nivel mondial.
Conform estimărilor OMS, peste 300 de milioane de persoane sunt infectate cronic și expuse riscului de a dezvolta complicații severe, inclusiv ciroza și carcinomul hepatocelular.
În ultimii ani s-au înregistrat modificări în indicațiile terapeutice pentru hepatita B. Tratamentul antiviral pentru pacienții cu hepatita B, indiferent dacă antigenul HBe este pozitiv sau negativ, are ca obiect scăderea încărcării virale pentru ADN HBV. Astfel, interferonul, singurul tratament licențiat în 1991, a fost înlocuit treptat cu interferon alfa pegylat. În urma acestui tratament, 25% dintre pacienți ajung la o valoare nedetectabilă a viremiei.
Progrese majore în tratamentul hepatitei cronice B au fost făcute în ultimul deceniu prin dezvoltarea de antivirale care inhibă activitatea polimerazei virale. Rezistența la medicamente antivirale este un factor critic în determinarea eficienței sau ineficienței terapiei pe termen lung, pentru hepatita cronică B.
Apariția Lamivudinei, în anul 1998, a dus la o serie de beneficii:
- avantaje ale terapiei orale, cu efecte adverse minime;
- evoluție rapidă în tratamentul hepatitei cronice cu virus B.
Noi tratamente antivirale:
- Lamivudina (un nucleosid-L): este limitată de rezistența pe care o capătă 76% dintre pacienți, după 5 ani de terapie;
- Adefovir (un fosfonat aciclic, relativ slab): este eficient în cazul mutațiilor rezistente la lamivudină și telbivudină, în cazul cărora trebuie utilizat ca tratament adițional, combinat, nu unic. Rezistența la adefovir se dezvoltă încet, ridicându-se la 29%, după 5 ani, pentru pacienții cu AgHBe negativ;
- Entecavir (un nucleosid-D): este foarte puternic, 94% dintre pacienții supuși tratamentului cu entecavir având viremie nedetectabilă după 5 ani. Rezistența apare în cazul a 1,2% dintre pacienții care nu au mai fost supuși nici unui tratament antihepatic.
