Description
DIAGNOSTIC:
Estimarea rezervei ovariene
La femei, AMH este secretat începând cu perioada pubertară de către celulele foliculare granuloase ale foliculilor ovarieni, reglând creşterea foliculilor primari, precum şi selecţia ciclică a foliculilor care vor ovula. Concentraţia AMH scade odată cu vârsta.
La femeile cu fertilitate în diminuare, scăderea clară a concentraţiei AMH apare înainte ca FSH să devină semnificativ crescut.
Astfel, AMH reprezintă o analiză valoroasă în monitorizarea fertilităţii la femei.
UTILITATE CLINICĂ:
• Estimarea rezervei de foliculi ovarieni (AMH este un marker util pentru estimarea rezervei ovariene, deoarece se corelează cu numarul foliculilor ovarieni primordiali)
•Estimarea instalării menopauzei (AMH permite estimarea scăderii fertilităţii și poate prezice instalarea menopauzei în următorii 3-4 ani)
• Depistarea unor afecţiuni ovariene (AMH poate fi crescut în cazul existenţei sindromului ovarelor polichistice).